Publicitate online si offline

Template – Calendar de Marketing 2012

17 Ianuarie 2012 (cu 3 saptamani in urma) - 16:27, fii primul care comenteaza, 1,366 views
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, media: 5 din 5)
Loading ... Loading ...
translate to english english version of this article
 

Partea de planificare a actiunilor de marketing este intotdeauna Cenusareasa. Este lasata pe ultimul loc, si atunci cand vine o oferta de colaborare, de sponsorizare a unui eveniment, sau de participare la unul, ne grabim sa realizam acest lucru, cu un efort inzecit fata de efortul pe care l-am face daca am avea o planificare, un calendar de actiuni de marketing.

Am vazut multe tipologii de planificare, sau uneori lipsa acesteia, si stiu cat de util este un asemenea calendar de marketing pus la punct. Nu am pretentia ca ce am desenat eu mai jos este un instrument complet sau adecvat tuturor industriilor/niselor in comertul electronic, insa am creat unul pentru voi, pentru ca daca va voi ruga sa ma ajutati intr-o actiune de marketing sa stiti sa-mi spuneti daca aveti timp, daca aveti resurse, sa-mi dati un raspuns mai rapid :P .

Orice sef de departament de marketing ar fi trebuit sa termine de completat cu date si evenimente pana pe 15 ianuarie 2012 calendarul sau pe anul 2012. Spor la treaba!

  1. Calendarul evenimentelor din 2012, de interes general (trebuie completat cu evenimentele specifice fiecaruia, pe nisa fiecaruia)

Link calendar evenimente de interes general: https://www.google.com/calendar/embed?src=jo7nrbtmftv8kml7ae4cchrnnk%40
group.calendar.google.com&ctz=Europe/Bucharest

  1. Un spreadsheet google cu un instrument care ajuta nu doar la planificarea in timp ci si la planificarea resurselor necesare. Pe prima coloana ar trebui trecute activitatile voastre de marketing curente (eu am pus acolo un exemplu de cum vad eu lucrurile)

Link instrument calendar+resurse: https://docs.google.com/spreadsheet/pub?hl=en_US&hl=en_US&key=0AuB6V4EwoLPAdDFfdVBLLXVIaEF
IX0pXM3RTTEludWc&output=html

PS. Sper sa nu mai fiti luati prin suprindere anul acesta de Black Friday sau Cyber Monday..

Tags: , , , , ,
Discuta despre magazine online pe yahoo groups: Pentru a fi la curent cu ultimele articole, aboneaza-te la feed-ul RSS

Tendinţele în online care aduc succesul în 2011 #ecommerce #socialmedia

6 Ianuarie 2011 - 13:53, 4 comentarii, 6,900 views
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, media: 4 din 5)
Loading ... Loading ...
translate to english english version of this article
 

Mediul online este în continuă evoluţie, iar în anul care urmează se anunţă creşterea impactului acestuia. Pentru anul 2011 specialiştii în marketing online anticipează creşterea rolului opiniei publice, al reţelelor de socializare, necesitatea dezvoltării de site-uri dedicate telefoanelor inteligente şi tabletelor, precum şi apariţia motoarelor de căutare vizuală.

Comerţul online se schimbă cu mare viteză în fiecare an, ceea ce-i face pe consumatori să aibă şi ei aşteptări foarte mari. Adoptarea celor mai noi tehnologii şi tendinţe pot revigora afacerile şi, bineînţeles, creşte vânzările. Este evident că intrăm într-o nouă eră, în care internetul face regulile. Acum, la sfârşit de an 2010 şi început de 2011, majoritatea specialiştilor în marketing online fac o evaluare a eficienţei tehnicilor folosite în anul care a trecut şi emit previziuni pentru anul care urmează. Aşa că vom face şi noi o trecere în revistă a principalelor tendinţe în marketing online pentru anul 2011.

  1. În 2011 internetul devine o frontieră a chilipirurilor

Adam Audette vede ca tendinţă generală  pentru anul 2011, transformarea internetului intr-o frontieră a chilipirului („deal frontier”), unde rege este preţul şi compararea ofertelor este instantanee. Consumatorul este preocupat în mod principal de preţul produsului sau al serviciului. Acesta nu va mai fi devotat brandului, ci celui mai bun preţ. Astăzi consumatorii online vânează reducerile, voucherele şi transportul gratuit. ComScore ne arată în urma unor studii că în Q3 din 2010,  comparativ cu Q3 din 2008, vânzările de produse non-brand sau generice au crescut într-un procent de 10-12%. Un alt sondaj efectuat în Marea Britanie de ShopperCentric ne aduce în prim plan scăderea numărului de oameni care preferă să facă cumpărături „etic”, plătind „un preţ corect” pentru servicii sau produseRecession impact on ethical shoppers.

  1. Reţelele de socializare formează marele tribunal al opiniei publice

În ultima parte a anului 2010, comunicarea pe internet a fost dominată de supremaţia principalelor două reţele de socializare, Facebook şi Twitter. Ca reacţie la acest fenomen, Dr. Dave Chaffrey sugerează pentru anul care urmează necesitatea folosirii elementelor care să crească gradul de socializare al paginilor web. Butoanele Like, Retweet şi Share trebuiesc folosite cât mai frecvent, pentru că motorul de căutare Google, ca reacţie la aceste schimbări, a început să ordoneze rezultatele căutărilor şi pe baza popularităţii paginilor în reţelele de socializare.

În acelaşi timp, Michael Piastro, User Experience Director al Alexander Interactiv, ne aminteşte că aceste opţiuni oferă clienţilor site-ului posibilitatea să împărtăşească prietenilor din mediul social conţinutul paginii respective. Una din cele 10 strategii amintite în articolul său, Top 10 Ecommerce Strategies For 2011, este tocmai integrarea Social Media în paginile site-urilor de eCommerce.

Mike Cholak ne atrage atenţia că „80% dintre clienţii nemulţumiţi şi-au expus povestea în faţa marelui tribunal al opiniei publice, iar 12% au folosit reţelele de socializare pentru a se face mai auziţi”. În medie o persoană care foloseşte reţelele de socializare întră în contact cu 45 de persoane, dintre care, din cei care au auzit plângerea unui prieten sau coleg, în proporţie de 62% au declarat că evită să mai folosească produsele sau serviciile firmei respective. Astfel, în anul viitor nu trebuiesc evitate sub nici o formă reţelele de socializare şi trebuie să ne aplecăm urechea la vocea consumatorului, să fim lângă el atunci când acesta are nevoie de noi.

Guy Stephens, citat de James Gurd, susţine necesitatea introducerii reţelelor de socializare în sistemul de Relaţii cu Clienţii al companiilor. Argumentul principal al acestuia este că site-urile de socializare au devenit de mult timp un mijloc de comunicare ca şi toate celelalte, şi prin consecinţă au o mare putere de influenţare a opiniei publice. Acest demers presupune, bineînţeles, o strategie bine pusă la punct, fără de care, reţeaua în sine nu aduce succesul.

Autoarea Tara De Marco identifică, ca plus pentru anul 2011 în afacerile de orice tip, convergenţa dintre Social Media şi căutare. În mod special, atrage atenţia asupra impactului pozitiv major pe care îl poate avea conţinutul generat de clienţi (UGC – user generated content) asupra SEO. Argumentele sale în favoarea UGC-ului sunt prospeţimea (postarea continuă de materiale pe site de către utilizatori), volumul (UGC domină marketingul tradiţional într-o proporţie de 20/1) şi relevanţa (conţinutul site-urile UGC este redactat în limbajul cotidian al consumatoului – ceea ce face realizabilă urmărirea căutărilor mai mari de trei cuvinte şi a celor care conţin abrevieri sau expresii curente).

  1. Utilizarea tot mai mare a smartphone-urilor şi tabletelor aduce după sine creşterea numărului de site-uri dedicate acestora

Conform site-ului webcredible.co.uk, numai în primele luni ale anului 2010 numărul utilizatorilor de telefoane inteligente a crescut de la 48 la 54,3%, şi numărul acestora este în continuă creştere. Deşi în anul 2010 s-a continuat tradiţia dezvoltării de aplicaţii pentru aceste echipamente, în anul 2011 se preconizează că marii dezvoltatori vor investi în platforme mobile dedicate.

Conform aceleiaşi surse, dezvoltarea tabletelor este în continuă desfăşurare, la fel şi vânzările şi utilizarea acestora. Până în luna iunie a anului curent, Apple a vândut peste 2 milioane de iPads, iar acum trăim experienţa Galaxy Tab de la Samsung, care oferă suplimentar şi posibilitatea de a efectua apeluri telefonice.

Posibilitatea de a utiliza internetul, aplicaţiile multi-media şi grafica superioară a acestor gadget-uri ridică provocarea, şi în acelaşi timp, oportunitatea echipelor de marketing de a oferi site-uri compatibile pentru aceste platforme. Oportunitatea sesizată de James Guard este aceea că echipele de marketing vor putea localiza geografic consumatorii şi le vor putea trimite oferte specifice locaţiei în care se află.

  1. Crearea unui blog al companiei nu va mai fi o opţiune

Dr. Dave Chaffrey, citat de clickthrough-marketing.com, vede succesul SEO, pentru noul an, în calitatea conţinutului site-ului şi puterea acestuia de a răspunde căutărilor în timp real şi conversaţiilor online. Conţinutul blog-ului trebuie să fie cât mai bun şi relevant pentru nevoile consumatorului, pentru a atragere link-uri şi, mai nou, pentru a încuraja bookmarking-ul şi sharing-ul în mediul social. Aşa se face că un conţinut actual şi de o calitate ridicată devine o necesitate în 2011. În acelaşi timp, consideră esenţială şi creearea unui blog sau centru media, care să popularizeze conţinutul site-urilor oficiale.    

Crearea unui blog este o metodă eficientă prin care se poate creşte traficul pe site-ul companiei. Totodată, clienţii sunt informaţi în permanenţă despre servicii şi promoţii. După cum bine ştim, cei mai mulţi vizitatori vin prin intermediul motoarele de căutare, Google, Yahoo etc. Dacă blogul este corect optimizat, atunci acesta va fi indexat şi clasat de către motoarele de căutare, şi ulterior poate deveni un portal către site-ul oficial , după cum spune Hellen Leggatt.

  1. Următoarea frontieră – căutarea vizuală

În anul care se încheie, You Tube a devenit al doilea cel mai utilizat motor de căutare la  nivel mondial. Dr. Dave Chaffrey consideră că acesta devine o metodă foarte bună pentru crearea unui awarenes răsunător. Atât prin postarea de filme relevante pentru căutările organice, cât şi prin plasarea prin Promoted Videos şi Adwords, se crează oportunitatea creşterii vizibilităţii şi notorietăţii companiei voastre în afara rezultatelor web.

Adam Audette  ne spune că filmele şi imaginile ne îmbunătăţesc abilităţile de analiză a infomaţiilor pe care le primim, şi că oamenii, în general, preferă să acumuleze informaţii în format video. Statistici realizate de Bing dovedesc că persoanele care navighează pe internet pot procesa informaţii cu până la 30% mai repede dacă sunt redactate în format combinat text şi video, în timp ce 65% din populaţia globală acumulează informaţii în formă vizuală. Un alt studiu, realizat de comScore, ne arată că odată cu introducerea filmelor pe site-urie de cumpărături 64% dintre utilizatori s-au arătat mai interesaţi să comande. Totodată, filmele video pot fi un avantaj major şi în optimizarea pentru motoarele de căutare.

Motoarele de căutare nu au stat mult pe gânduri şi deja exploatează aceste oportunităţi.

  1. „Think Glocal” – Google Places devine o oportunitate majoră pentru afacerile locale

Google se extinde din ce în ce mai mult pe pieţele locale postând conţinut individual pentru fiecare ţară în care este prezent. De cele mai multe ori acest conţinut este accesat de pe tablete sau telefoane mobile, după cum argumentează Dr. Dave Chaffrey. Google Places, noua denumire a Google Local Business Centre, facilitează vizibilitatea afacerilor locale în mediul online, ceea cel face să devină o oportunitate majoră pentru cei ce doresc să-şi sporească notorietatea prin intermediul căutărilor naturale sau  plătite. Dr. Dave Chaffrey mai spune că „think Glocal” este o tendinţă majoră pentru anul 2011.

  1. Planificarea înseamnă mult

Cei care vor să fie în faţă anul viitor, trebuie să urmeze întocmai sfaturile lui Ann Donnelly şi să-şi planifice din timp întreaga activitate. Să se asigure că site-ul le permite în totalitate să adauge, editeze şi îmbogăţească paginile principale cu noutăţi, oferte speciale şi anunţuri în orice moment. Să pună titluri şi descrieri unice paginilor web pentru a uşura activitatea de SEO şi pentru a fi prezent în reţelele de socializare. Să se asigure că motoarele de căutare accesează conţinutul complet al site-urilor, că folosesc cuvinte cheie în cele mai relevante locuri şi că viteza de download este cât mai mare. Şi poate cel mai important, că folosesc limbajul consumatorilor.

Concluzii

Aceste tendinţe apar în contextul internaţional al dezvoltării economice, şi mai ales al apariţiei economiilor în curs de dezvoltare. Conform studiilor realizate de trendwatching.com, citate de marketingcharts.com, economiile în curs de dezvoltare devin o sursă continuă de inovare în rândul consumatorilor, atitudine care se dezvoltă tot mai mult la nivel global.

Clasa de mijloc în continuă creştere formată în aceste ţări are nevoi deosebite şi pretenţii ridicate, ceea ce duce la o continuă inovare a serviciilor şi produselor. Marii dezvoltatorii îşi îndreaptă atenţia acum către aceste pieţe şi se adaptează dorinţelor acestora.

 
Bibliografie
  1. E-commerce
    Consumer Trends to Watch in 2011
    Top 10 Ecommerce Strategies For 2011
    Five Customer Engagement Tips for 2011
    Webcredible ecommerce prediction – trends for 2011
    3 Important Ecommerce Trends To Watch

  2. Analytics
    Analytics & Optimization 2010 retrospective

    Five Predictions For Web Analytics in 2011
    My 5 predictions (and hopes) for web analytics in 2011

  3. Social Media
    The End of ‘Social Media’
    3 social trends your business must know for 2011 planning


  4. Search
    11 Search Trends for 2011

  5. Marketing
    Affiliate Marketing New Year’s Resolutions
    Online Marketing in 2011: 4 Things to Do Now to be Prepared
    New Trends for Internet Marketing in 2011

  6. OLDIES – 2010
    Six New Year resolutions for businesses taking the plunge online
    5 New Year Resolutions for Search Marketers in 2010
No tags for this post. Discuta despre magazine online pe yahoo groups: Pentru a fi la curent cu ultimele articole, aboneaza-te la feed-ul RSS

How to avoid fake conversions in AdWords – missing metric: conversion name

1 Octombrie 2010 - 11:30, 6 comentarii, 3,284 views
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, media: 3 din 5)
Loading ... Loading ...
translate to english english version of this article
 

Google AdWords can import conversions from Google Analytics, which is a very good thing. But if you are an old customer and you already have a conversion code on your thank you page, and now you’re going to import conversions from Analytics, you’ll have twice that number of conversions: 1 from your old code in thank you page, 1 from your goal in analytics (if the goal is on the same thank you page). You may  triple your numbers if you are an online shop and decide to import also the e-commerce transactions (assuming you monitor e-commerce transactions as goals). So, with only 2 clicks more you just tripled your conversions number! Thus, some users are looking at the Cost per Conversion which could be wrong.. lower than real.

In fact, there is a missing metric hidden behind this problem. In Analytics you may have more than one goal, let’s say you are monitoring leads, or newsletter subscriptions, beside the e-commerce transactions. So, it would be nice to import them in Google AdWords. The problem in Campaign Reports, the main report used by majority of users, is that you cannot chose what very conversion you want to see there, or maybe split that number into particular conversions you are monitoring.  

So, next time you are importing conversions from Google Analytics in Adwords try to be careful and don’t do it without think a little!

[RO] Pe scurt si in romaneste.. daca esti magazin online si ai cont pe adwords, la care in trecut ai masurat conversia (cum este normal de altfel, obligatoriu as putea zice) prin cod de conversie pe pagina finala a comenzii, acel thank you page, si acum importi in Conversions la Adwords goal-ul de comanda, si mai apoi te hotaresti sa importi acolo si Tranzactiile de ecommerce, vezi avea acelasi lucru masurat de 3 ori. Iar in Campaigns, unde vezi costul per conversie te vei bucura pentru ca ai un cost de 3 ori mai mic. Atentie mare ce importati si ce nu importati din Google Analytics in AdWords. Spor la conversii!

No tags for this post. Discuta despre magazine online pe yahoo groups: Pentru a fi la curent cu ultimele articole, aboneaza-te la feed-ul RSS

Promovare intre magazine online cu produse complementare

23 Septembrie 2010 - 08:21, 17 comentarii, 5,778 views
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, media: 4.75 din 5)
Loading ... Loading ...
translate to english english version of this article
 

UPDATE 10:00 30.09.2010 – Situatia este destul de greu de gestionat, sunt grupuri unde lucrurile au mers foarte ok, si oamenii s-au inteles foarte bine, si grupuri (formate de mine ce-i drept) unde lucrurile nu sunt tocmai extraordinare. Sunt si cereri de mutare dintr-un grup in altul, iar in unele grupuri nu se prea avanseaza, altele inca discuta modalitatea tehnica de implementare a acestui cross-sell. Cum sunt destul de ocupat cu clientii mei, ma vad silit, desi nu as fi vrut, sa mut discutia din cutia mea postala pe grupul de discutii dedicat comertului electronic., unde va veti putea gestiona singurei micile probleme si fara ajutorul meu. Stiu ca prin faptul ca am fost girantul acestei actiuni multi dintre voi au avut incredere in mine si din aceasta cauza au aderat la campanie.. stiu ca poate altfel nu s-ar fi urnit, insa, chiar daca discutia devine semi-publica, eu cred in continuare in proiectul acesta. Poate fi dus pana la capat. Am mutat deci discutia pe grupul de discutii dedicat comertului electronic.

UPDATE 11:08 27.09.2010 - In grupul 2 (1000-2000 comenzi lunare) mai intra un magazin online.

UPDATE 09:06 27.09.2010 – Mai adaugam un grup, grupul 6, pe palierul 1000-2000 de comenzi lunar. Asteptam doritori. (de ce deschid grupuri noi? pentru ca, de exemplu, magazinul care doreste sa se alature grupului 1 sau 2 nu are cum, are acelasi profil ca un magazin online existent deja in cele 2 grupuri formate)

UPDATE 17:18 24.09.2010 - Grupul 3 se mareste, avem acum 2 magazine online inscrise. Hai ca se poate!

UPDATE 16:59 24.09.2010 - Nu ar fi rau, ca magazinele inscrise sa se gandeasca cum identifica un potential client venit de la magazinele partenere. Cel mai usor mod de a rezolva tehnic problema este folosirea voucherelor/codurilor/cupoanelor cu un cod unic, care sa nu se regaseasca in alte campanii derulate de voi.

UPDATE 16:11 24.09.2010 – grupul 4 s-a completat, are 4 magazine. La fel si grupul 5, tot cu 0-100 comenzi s-a completat. Mai avem 1 loc in grupul 1, 2 locuri in grupul 2 si 3 locuri in grupul 3.

UPDATE 21:20 23.09.2010 - deschidem inca un grup destinat celor mici, cu maxim 100 de comenzi lunar, grupul 5. Pana acum s-au adunat aici 2 magazine online. Succes!

UPDATE 19:11 23.09.2010 – grupul 4 prinde contur, avem 3 magazine online acolo, si al 4-lea care e pe cale sa se alature. Iata ca magazinele online mititele gasesc o oportunitate cost-effective de promovare. Hai ca se poate!

UPDATE 17:37 23.09.2010 – mai deschidem un grup, grupul 4, cel cu pana in 100 de tranzactii lunare. Haideti sa profitam de aceasta oportunitate si sa facem schimb de clienti, acolo unde se poate. Magazine online mai mititele, uniti-va!

UPDATE 17:27 23.09.2010 – deschidem si un al treilea grup, situat pe palierul de 300-600 de comenzi lunar, pentru magazinele mai mici. Asteptam inscrieri :) Ne vom opri la 4 magazine in fiecare grup. Ca atare inca nu avem grup definitivat la nicio categorie.. insa trag nadejde ca azi, maine rezolvam.

UPDATE 16:16 23.09.2010 – avem inca un magazin online ce se alatura grupului 2, pe acelasi palier de 1000-2000 de comenzi lunar. In acest moment avem grupul 1 cu 3 magazine online, si grupul 2 cu 2 magazine online. Astept doritori si din randul magazinelor online cu un numar mai mic de comenzi, sau mai ales ei ar trebui sa profite de costurile "zero" ale acestei promovari cross-magazine.

UPDATE 11:34 23.09.2010 – primului grup se mai alatura inca un magazin online, cu aproximativ 1200 de comenzi lunar => acum sunt 3 magazine in grup. Al doilea grup e deschis de 1 magazin, tot pe palierul 1000-2000 de comenzi lunar, asteptam doritori.

UPDATE 11:26 23.09.2010 - in acest moment sunt deschise 2 grupuri pe segmentul 1000-2000 de comenzi lunar. Primul grup are 2 magazine, al doilea e deschis acum de 1 magazin, asteptam si alti participanti. Mersi.


  • GRUP 1, 1000-2000 comenzi lunar: 3 magazine, mai asteptam unul si inchidem grupul
  • GRUP 2, 1000-2000 comenzi lunar, 3 magazine, mai asteptam un magazin sa inchidem grupul
  • GRUP 3, 300-600 comenzi lunar, 2 magazine – mai asteptam 2 magazine sa inchidem grupul
  • GRUP 4, 0 – 100 comenzi lunar, 4 magazine, complet.
  • GRUP 5, 0 – 100 comenzi lunar, 4 magazine, complet.
  • GRUP 6, 1000-2000 comenzi lunar, 1 magazin inscris

Nu este noua ideea, s-a mai discutat pe grupul de comert electronic, insa acum exista interes pentru a demara acest mic proiect.

Pe scurt (cei interesati pot intra pe grupul de comert electronic sa citeasca mai multe detalii acolo) este vorba de promovarea produselor a mai multor magazine online, pe mailul de tip "thank you" care se trimite la client in momentul confirmarii comenzii acestuia. Se vor forma grupuri de 3-5 magazine online, care vand produse complementare si au aproximativ acelasi numar de comenzi lunar (mailuri de confirmare a comenzilor).

Astept de la cei interesati mailuri cu numarul de comenzi lunar si numele/profilul magazinului. Spor la conversii!

No tags for this post. Discuta despre magazine online pe yahoo groups: Pentru a fi la curent cu ultimele articole, aboneaza-te la feed-ul RSS

Impreuna cu 2Parale va invit la 3 webinarii dedicate marketingului afiliat

23 Septembrie 2009 - 18:46, 96 comentarii, 5,903 views
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (6 voturi, media: 4.17 din 5)
Loading ... Loading ...
translate to english english version of this article
 

Incepand cu Miercuri 30 septembrie, trei speakeri cunoscuti in Romania, Booby Voicu, Andrei Rosca si Cristian Ignat, va vor explica ce este marketingul afiliat, cum se fac bani cu ajutorul blogurilor de nisa, sau cum poti investi ca afiliat in SEM si sa obtii rezultate. Organizate de 2Parale, aceste webinarii isi propun sa promoveze marketingul afiliat. Eu voi avea rolul de moderator si am sa incerc sa ajut speakerii sa raspunda la intrebarile puse in timpul webinariilor, le voi fi sper o gazda buna.

Affiliate Marketing Webinar – 2Parale

Bobby Voicu, Andrei Rosca si Cristian Ignat explica cum poti castiga bani folosind marketingul afiliat. 2Parale impreuna cu Liviu Taloi – SiteAudit organizeaza incepand cu data de 30 septembrie 2009 in fiecare miercuri seara de la ora 18:00 o serie de trei webinarii dedicate marketingului afiliat. Participa la aceste seminarii online, de acasa, din fotoliul propriu pentru a invata cum sa castigi bani recomandand produse si servicii, despre puterea niselor, diferenta intre publicitate si promovare si multe altele. Comunicat de presa.

  • Bobby Voicu, Introducere in Marketingul Afiliat – 30 Septembrie, ora 18:00 – locuri ocupate: 98 din 100, au mai ramas x (fara numar, fara numar.. s-au suplimentat locurile)
  • Andrei Rosca, Ce sunt, cum se creeaza si monetizeaza Blogurile de Nisa – 7 Oct, ora 18:00 – locuri ocupate: 101 din 100, au mai ramas x (fara numar, fara numar.. s-au suplimentat locurile) - link inscriere: https://www2.gotomeeting.com/register/823626115
  • Cristian Ignat, SEM si Marketingul Afiliat – 14 Octombrie, ora 18:00 – locuri ocupate: 98 din 100, au mai ramas x (fara numar, fara numar.. s-au suplimentat locurile)

Mai multe detalii pe blogul 2Parale: 2 Parale Webinar

Invitatiile la aceasta serie de 3 webinarii dedicate marketingului afiliat, se dau cititorilor anumitor bloguri, prin afiliere… Sunteti cititorii mei, vreti sa participati la aceste webinarii (numarul de locuri este de aproximativ 100 per webinar), ridicati doua degete, puneti aici un comentariu cu adresa de email valida pe care veti primi mai apoi invitatiile de participare. Am sa incerc sa tin la zi numarul de locuri disponibile.. si am sa pun un contor la fiecare webinar pentru asta.

LATER UPDATE: va rog sa specificati si la care dintre webinarii doriti sa participati, la toate, la unul, la mai multe.. la care.. mersi.

LATER UPDATE 2: am sa modific cam la 2-3 zile numarul de locuri disponibile, am sa-l rog si pe Radu sa ma ajute :) Asa ca sa nu intrati in panica, comentariile oricum le voi aproba mai repede.

No tags for this post. Discuta despre magazine online pe yahoo groups: Pentru a fi la curent cu ultimele articole, aboneaza-te la feed-ul RSS

Unde ne intalnim in toamna aceasta sa vorbim despre comertul electronic – magazine online

9 Septembrie 2009 - 11:09, 1 comentariu, 3,393 views
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Fii primul care voteaza)
Loading ... Loading ...
translate to english english version of this article
 

LATER UPDATE: Dau 5 invitatii la primul WebSell din data de 01 octombrie 2009 primilor 5 bloggeri care vor realiza un mini interviu participantilor la editia precedenta si vor prezenta pe blogurile proprii acest feedback, o recenzie a WebSell editia de vara 2009 povestita de cei care au participat atunci. 

Astazi am updatat informatia cu privire la calendarul webinariilor WebSell (1-7). Pentru cine nu stie ce este un webinar explicatia e foarte simpla, este un curs, un seminar unde tu stai in fotoliul de acasa si prin intermediul unui browser si a unei perechi de casti sau boxe ma auzi in timp ce iti explic despre ce este vorba..

Deci din 01 octombrie pornim la drum intr-o noua serie de webinarii dedicate comertului electronic. Primul WebSell va avea loc pe 01 octombrie, intr-o joi, de la orele 18:00 la 20:00. Tematica si cerintele (numar maxim de participanti, cost) in pagina dedicata – vezi pe sidebar sub primul banner, sau click pe banner.

  1. Pe 22 septembrie am fost invitat sa vorbesc despre Web Analytics la Online Business Forum in Brasov.
  2. Pe data de 24-25 septembrie ne vom vedea la PowerCamp unde impreuna cu Adi Zamfira voi incerca sa trec in revista principalele aspecte ale afacerii din spatele unui magazin online. Nu voi avea foarte mult timp la dispozitie, dar voi structura informatia astfel incat sa avem macar 30 de minute in fiecare zi de intrebari si raspunsuri. Asa ca sper sa avem un dialog constructiv la aceasta conferinta.
  3. Pe data de 30 septembrie, incepe o serie de 3 webinarii dedicate … hmm, nu am voie deocamdata sa spun. Dar voi dezvalui foarte curand aceasta informatie. Voi fi moderator si co-organizator la o serie de webinarii dedicate unui sector al marketingului online drag mie, si clientilor mei – magazine online, deopotriva. Mai multe detalii in cateva zile.
  4. Pe data de 1 octombrie cum va spuneam reluam seria de webinarii dedicate comertului online, si aveti aici calendarul detaliat al noii serii. Astept sa va inscrieti si sa am aceeasi participare activa ca la prima serie din vara acestui an (mai – iulie). Cei care doresc pot sa vada si inregistrarile de atunci, totul pe site pus la dispozitie de KUBU.
  5. Undeva pe la mijlocul lui octombrie, nu stiu exact cand, dar va voi spune sau veti afla singuri, va avea loc Gala Premiilor eCommerce 2009, unde voi avea placerea sa prezint analiza de usability a competitorilor inscrisi in concurs si probabil voi raspunde la o scurta sesiune de intrebari si raspunsuri dedicate comertului online. Anul acesta prezentarile vor fi practic sesiuni de Q&A si deci astept intrebarile voastre.

Deocamdata cam atat, sper sa va faca placere sa stam de vorba, fie fata in fata in cazul evenimentelor offline, fie via internet in cazul webinariilor. Eu unul ma pregatesc temeinic pentru intalnirile cu voi. Ca de obicei astept intrebari si mici probleme la care pot gasi rezolvari si pe mail sau prin intermediul comentariilor pe acest blog.

No tags for this post. Discuta despre magazine online pe yahoo groups: Pentru a fi la curent cu ultimele articole, aboneaza-te la feed-ul RSS

Cerere si Oferta. Eficienta. Rezultate. De ce este buna criza financiara?

8 Februarie 2009 - 17:13, 9 comentarii, 5,041 views
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, media: 3 din 5)
Loading ... Loading ...
translate to english english version of this article
 

Citesc de ceva vreme mai multe posturi si idei legate de eficienta publicitatii online, sau intr-un sens mai larg a marketingului online. Zilele acestea blogosfera romaneasca s-a inflamat putin si s-a imbolnavit de "eficienta". Daca pana acum nimanui nu-i pasa de acest cuvant (aproape nimanui), acum e pe buzele tuturor.

Nu vreau sa declansez o polemica pe aceasta tema, dar privind numai in curtea magazinelor online, criza financiara aduce obligativitatea eficientizarii oricarui proces din spatele profitului. Am mai zis pe acest blog despre modul cum vad eu lucrurile apropo de dezvoltarea pe orizontala sau verticala (nisa), de cresterea conversiei, de importanta fiecarui instrument care te ajuta sa masori si sa iei o decizie pe baza faptelor… Sunt cativa care au citit si au inteles, altii care mai au inca de citit.

  • Fapte: eMAG se muta intr-un sediu mult mai mic si da afara personal numeros, eMAG, MarketOnline si alte magazine online au probleme cu furnizorii, 24pc vinde si fuge din piata, PCFun isi revizuieste estimarea pe 2009, la fel ca FunGift, PcGarage sau eMAG, nu imi mai ajung degetele de la cele doua maini pentru a numara magazinele online mici/entry-level care mi-au cerut sprijinul in vanzarea domeniului/site-ului/baza de clienti/firma cu totul.
  • Fapte: tot mai multi clienti isi doresc o minune.. sa creasca traficul, sa creasca conversia, sa creasca cifra de vanzari, sa creasca profitul, alegeti voi una din ele. Sunt cateva solutii la ce isi doresc ei, dar nicio minune. Minune ar fi fost sa isi puna intrebarea corecta inca de la lansarea magazinului online sau sa fi mers pe profit inca de la inceput. Si sunt cativa. Ei vor rezista.
  • Fapte: de ani de zile publicitatea online a crescut in Romania pe seama multinationalelor, care fac reclama pentru ca asa face si concurenta si au buget de 0.x% stabilit de la centru pentru online si pe seama magazinelor online, a comertului electronic (poduse si serviciil online). De ani de zile micii intreprinzatori nu au avut nicio sansa (sigur sunt si exceptii) sa castige altceva decat branding prin advertisingul online clasic. De ani de zile ei au cautat eficienta cu lumanrea, pentru ca asa sunt construite procesele lor, vinzi si castigi din marja/adaos, uneori prea mica, si au cautat sa castige clienti prin advertising fara sa piarda bani. Daca la inceput lumea a fost entuziasmata de acest tip de reclama (CTR-uri mari, conversii ok), acum lumea nu mai vinde prin advertising, ci face doar branding, pentru ca la preturile prohibitive practicate de marile agentii online din .ro numai la asta poti sa speri.

In ianuarie 28 citesc un post interesant al lui Marius Sescu – Advertising (sau) Cum se arunca banii pe fereastra. In esenta un post care striga disperarea clientilor mici pe care probabil ii reprezinta. Clienti care cer cu disperare o solutie la inghetarea iminenta a afacerilor pe fondul crizei. Cauta un loc unde sa se faca cunoscuti, cauta sa se promoveze si intreaba in stanga si dreapta unde e mai bine sa cheltuieasca banii. Paradoxal in acest moment lumea face rost de bani pentru promovare dar te intreaba de rezultate, vrea sa garantezi rezultate.. cum zice si Marius la finalul postului sau. Interesanta este si opinia scrisa de Zvoner la final.. "Din pacate in Romanica publisherii se sufoca din lipsa de bani, regiile din lipsa de idei, agentiile prospera in ciuda ideilor proaste iar clientii se uita crucis la banii aruncati pe fereastra pe tot felul de campanii destepte."

Pe 5 februarie Zoso intreaba: Garantezi că vând mai mult dacă bag reclamă? si de fapt postul e o palma data unuia prezinta un dialog ipotetic cu un advertiser care doreste sa-l aiba pe Zoso afiliat dar care nu si-a facut temele inainte. Nu stiu cati s-au prins ca despre marketingul afiliat era vorba acolo. si nici cu Zoso nu am vorbit sa-l intreb cine a fost persoana care a raspuns negativ la toate intrebarile puse in acel post. Un ultim comment, al lui Vlad mi-a atras atentia: "Cine iti propune tie sa pui un banner in dreapta si sa iti plateasca la fiecare vanzare(affilite) e un idiot, nu stie nimic despre affiliate marketing. E ceva de bun simt sa iti dai seama ca nu asta e modelul. E mult prea putin inteles la noi si din cauza asta nici nu functioneaza inca." Si apoi raspunsul lui Zoso. Sincer raspunzandu-i lui Vlad aici, am sa-i spun ca e vorba de cerere si oferta iar marketingul afiliat e prins la mijloc in ecuatia asta. Si daca acum nu functioneaza bine e din cauza dezvoltarii reduse a comertului electronic care e asa din cauza dezvoltarii slabe a economiei nationale si a nivelului de trai ala care nu prea este.. Marketingul afiliat va avea succes si la noi, doar ca va mai trece ceva timp.

Pe 6 februarie Noro face si el o scurta analiza si ne spune de ce majoritatea agentiilor interactive nu prea recomanda eficienta. Sincer, raspunsul era evident si din pacate desi marea majoritate a intreprinzatorilor de pe net doresc ROI, doresc conversie si eficienta, din cauza efectului multinationalelor care doresc cu orice pret sa fie deasupra concurentei si nu se uita pe niciun raport nu vom avea pentru mult timp de aici inainte eficienta pusa pe primul loc.. Am speranta insa ca si multinationalele se vor trezi cu pantalonii in vine si vor cauta putina eficienta – luati aminte la un oficial Vodafone pe un blog de afara "The big attraction of conversion rate optimization is that it benefits both ourselves and our customers. Working with Conversion Rate Experts has been an absolute eye-opener. Getting started is surprisingly simple. Google Website Optimizer tells you which of your pages your visitors prefer. Your website’s visitors get a better service that’s aimed at their exact needs, which is great for profits." – de aici. Parerea mea despre CPM si bannere aici. Si de fapt tot despre o problema de cerere si oferta, tot despre o problema a degradarii preturilor pe fondul dezvoltarii lente a economiei in ansamblul ei este vorba aici..

Pe 7 februarie Dragos Manac are iesire la rampa pe blogul propriu in care descrie subrezenia datelor pe care se face ofertarea in publicitatea online. De fapt nu e singurul care o face, dar el are o voce mai puternica. Zoso spune si el in felul sau acest lucru in multe din posturile sale, dar nu-l baga nimeni in seama. Poate il vor asculta pe Dragos mai ales ca articolul e bine documentat. Ce nu inteleg publisherii care se preteaza la tertipuri de felul celor descrise de Dragos sau Zoso este ca in anul 2009 tot mai multi advertiseri se vor uita la cifre, si vor taia din bugete, si ca voci singulare precum acestea vor deveni grupuri mai putin singulare.. si ca desi nu toata lumea vorbeste si are blog sa articuleze o opinie multi citesc si trag invataminte. So, sper sa scapam de aceste practici ale publisherilor cat mai repede.

Astazi suntem pe 8 februarie si pentru ca am vrut sa scriu documentandu-ma si citind mai multe opinii, Krumel mi-a luat-o inainte si publica pe blogul sau o parere care valoreaza mai mult decat NIMICUL lui Krumel despre CPM spre CPC si afilieri, sau despre "in .ro nu mai e loc de barbologie despre "awareness", "branding", "prezenta online" si ne indreptam spre "conversie", "performanta", "profitabilitate".". Si are dreptate.

E timpul sa facem marketing pe bune citind poate si aceste 10 idei de marketing pentru 2009 scrise de Manuela pe blogul celor de la ePayment.

De ce este buna criza financiara? Pentru ca altfel discutiile de genul acesta nu ar fi avut loc acum…

No tags for this post. Discuta despre magazine online pe yahoo groups: Pentru a fi la curent cu ultimele articole, aboneaza-te la feed-ul RSS

Black Friday – Magazinele online romanesti (nu) s-au pregatit (deja) de sarbatori

28 Noiembrie 2008 - 11:21, 4 comentarii, 3,984 views
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 voturi, media: 3.4 din 5)
Loading ... Loading ...
translate to english english version of this article
 

Nu stiu daca va aduceti aminte, acum un an de zile, faceam o situatie despre cate magazine online romanesti se pregatisera de sarbatoare. Atunci nu era o situatie prea roza, ceea ce nu se poate spune si acum.. cand se pare sezonul de iarna s-a deschis deja de cateva zile, dar nu la toate magazinele online. Cele mai active (7/21 – 33%) insa au lansat sezonul reducerilor.

  1. AltShop.ro – NU, desi layout-ul e schimbat, specific sezonului, nu gasesc promotii speciale de sarbatori, ci doar promotii
  2. Cel.ro – NU, inca nimic, poate de luni 1 decembrie
  3. CrazyToys – DA, au Catalogul de Craciun un foarte bun instrument pentru cei neinspirati
  4. DC-Shop.ro – NU, absolut nimic…
  5. DM.ro – NU, nimic
  6. Domo.ro – NU, au promotii dar nimic legat de sarbatorile de iarna
  7. eMAG – DA, pe langa obisnuita eMAGia Sarbatorilor, de data aceasta au inca o campanie intitulata Pune-ti o dorinta, eMAG plateste!
  8. evoMAG – DA, personalizat frumos, sigla, cosul de cumparaturi.. imi place, sigur au si promotii hot
  9. F64 – NU, nimic
  10. FunGift – DA, pregatit ca intotdeauna pentru orice sarbatoare, au si acum o selectie bogata de Cadouri pentru Craciun – cod promotional OFF10XMAS, 10% reducere numai aici, de azi si pana luni e valabil!
  11. Librarie.net – NU, nimic
  12. MarketOnline – DA, ei sunt cei mai roz, desi bannerul apare sporadic, cu purcelul respectiv, cred ca il cheama Marcel: Tu tai porcul noi taiem preturile!; Disclaimer-ul e haios: "In timpul realizarii acestei promotii nici un porc nu a fost ranit sau stresat. Orice asemanare cu un porc real este pur intamplatoare si involuntara."
  13. Mediadot – NU, nimic
  14. Neomax – NU, absolut nimic
  15. OneStop – NU, nimic
  16. PCFun si ElectroFun – 1 decembrie – un foarte frumos site lansat de pcfun: http://www.christmasfun.ro/
  17. PCGarage – DA, dar nu cine stie ce, are 3 elemente, un banner central cu mega discounturi ce apare sporadic, un banner mic cu programul de sarbatori si un voucher pe care il poti cumpara sa-l faci cadou de sarbatori + Ti-ai pregatit ghetutele pentru Mos Nicolae?
  18. Sigmanet – NU, nimic
  19. ShopIT – NU, nimic
  20. Shopix – NU, nimic
  21. UPShop.ro – NU
  22. Vexio – DA, 2 oferte speciale de sarbatori, plus lista lui Mos Craciun (de fapt ei au deschis sezonul chiar la inceputul lui noiembrie)

Astept completari la lista de mai sus si sper ca Cyber Monday-ul romanesc de pe 15 decembrie sa va prinda pregatiti, sa atingeti cifrele pe care vi le-ati propus de sarbatori.. Ho.. Ho… Ho… Profituri cat mai mari!

LATER UPDATE: proprietarii de magazine online ar trebui sa citeasca si articolul acesta, Vanzari de sezon si profit marit temporar, scris de Krumel.

LATER UPDATE 2: PcFun si ElectroFun au lansat ChristmasFUN!

LATER UPDATE 3: + AltShop.ro, + Ti-ai pregatit ghetutele pentru Mos Nicolae? o productie PcGarage

No tags for this post. Discuta despre magazine online pe yahoo groups: Pentru a fi la curent cu ultimele articole, aboneaza-te la feed-ul RSS

live twittering from inspire2009.ro

26 Noiembrie 2008 - 10:57, fii primul care comenteaza, 2,157 views
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, media: 2.33 din 5)
Loading ... Loading ...
translate to english english version of this article
 

Sunt in sala la inspire2009.ro si fac live twittering – ltaloi

No tags for this post. Discuta despre magazine online pe yahoo groups: Pentru a fi la curent cu ultimele articole, aboneaza-te la feed-ul RSS

Close
E-mail It
Valid XHTML 1.0 Transitional