10 laptopuri pt 10 fete – Girls Programming Camp by Infoarena & Facebook

UPDATE: In urma anuntului meu cei de la Maguay.ro au luat legatura cu infoarena si vor trimite 10 laptopuri in custodie pentru ca tinerele fete sa invete programare. Eu le multumesc si doresc organizatorilor succes!


Am primit pe email o solicitare de ajutor din partea colegilor de la Infoarena. Ei sunt viitorii nostri dezvoltatori de platforme web si ecommerce. Trebuie sa-i incurajam, mai ales in demersul lor curent de a promova stiinta computerelor in randul fetelor.

Concret, 10 fete care participa la "Girls Programming Camp" organizat impreuna cu Facebook nu au laptop-uri si au nevoie (inchiriat sau imprumutat mai bine) de 10 laptopuri sa poata invata programare acolo.

Mai jos aveti parte din comunicarea oficiala de pe blogul Infoarena.

Infoarena, în parteneriat cu Facebook, organizează în premieră un eveniment dedicat apropierii fetelor de informatică şi programare. Girls Programming Camp este o tabără de pregătire de o săptămână, ce va avea loc în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie la Bucureşti.[…]  Direct de la Facebook Headquarters, venim cu un proiect destinat să schimbe faţa lucrurilor! Ce se intâmplă? Ne-am uitat la fapte şi la numere, am plecat urechea – şi ne-am hotărât să înfruntăm eterna problemă a fetelor în Computer Science. :)

E adevărat că numărul fetelor în industria Tech e îngrijorător de mic: companiile mari de IT şi universităţi din întreaga lume au dezvoltat adevărate programe pentru a combate acest fenomen. Nici infoarena nu face excepţie de la regulă. Ce am putut observa noi este că numărul fetelor interesate de programare este semnificativ mai mare decât numărul celor care ajung să se implice activ. Fie că sunt intimidate de elevii deja “rockstar”, fie că se simt cumva excluse din comunitatea dominată de băieţi, cert este că multe dintre fete nu au curaj să participe la concursuri.

Soluţia? Girls Programming Camp! Vrem să le demonstrăm fetelor că sunt binevenite şi chiar încurajate să se alăture lumii Tech. Le vom arăta că programarea e şi pentru ele şi le vom face să descopere cât de interesante sunt problemele de algoritmică. Urmărim să construim o comunitate, să le integrăm în atmosfera concursurilor şi în mediul programatorilor! Pentru toate acestea, organizăm în premieră Girls Programming Camp!

Scriu cu nadejdea ca se vor gasi cateva magazine online care sa ne ajute sa sprijinim aceasta actiune Infoarena & Facebook. Astept asap (pt ca evenimentul bate la usa) un mail sau telefon de la ownerii de magazine online care pot ajuta acest proiect, imprumutand pentru o scurta perioada cele 10 laptopuri.

Multumesc anticipat!

PS. Dati like, RT, sau ce mai credeti voi ca ajuta la raspandirea acestui post. Mersi.

Share Button
No tags for this post.

Related posts

Ne intalnim la TeCOMM – 100% ecommerce, Cluj-Napoca 13 octombrie

Saptamana care vine, mai exact pe data de 13 octombrie 2011, orele 11:05 voi fi in sala la TeCOMM – ecommerce 100%, organizat in Cluj Napoca de Libero Events. Evenimentul se desfasoara pe durata a doua zile, eu voi vorbi numai in prima, si aici veti gasi programul conferintei.

La cererea organizatorilor am sa va vorbesc despre Conversii, despre cum le masurati si ce importanta au ele in businessul vostru. Voi mai vorbi si despre Google Analytics ca instrument de monitorizare a conversiilor, unul dintre cele mai folosite in Romania.

Sursa: Who Runs Analytics? Top 500 Retail Websites Report

Seara voi incerca sa fiu prezent si la Workshopul de Marketing Afiliat organizat de 2parale la Zorki Photo Café de la 18:30, apoi imi voi indrepta pasii si la Social Media Meet-Up din Cluj organizat de Manafu la Reload Cafe & Cocktail Bar de la ora 19:00.

Pe parcursul zilei ne putem vedea sa discutam la o cafea (decofeinizata pentru mine :) ) despre problemele de zi cu zi ale unui magazin online. Urmariti pe site-ul TeCOMM cand sunt pauzele si va stau la dispozitie pentru scurte intalniri. Seara.. bateti si voi pasul prin Cluj sa ne vedem la cele doua evenimente de mai sus sau la party-ul organizat de TeCOMM.

Cluj-Napoca, impachetez si vin!

Share Button
No tags for this post.

Related posts

F64 10 ani – un love brand .ro si un clip viral! La multi ani!

10 Ani F64 from f64 on Vimeo.

Puterea unei echipe sta in diversitatea membrilor ei. La cei 10 ani de activitate F64 sarbatoreste cu deschiderea unui nou magazin din 11.10.2011.

F64 aniverseaza 10 ani pe 10 octombrie, in sediu nou.

Se implinesc 10 ani de F64 pe piata foto-video din Romania, prilej cu care se deschide cel mai mare spatiu comercial dedicat echipamentelor si accesoriilor foto. Va asteptam pe 11 octombrie sa descoperiti noul nostru magazin de 1300 mp din bulevardul Unirii numarul 45.

F64 a intrat pe piata foto-video din Romania in anul 2001. Anul acesta implineste 10 ani, ce vor fi sarbatoriti o data cu deschiderea celui mai mare magazin foto din sud-estul Europei. Va fi un spatiu de 1300 mp, situat in Bulevardul Unirii nr. 45, unde veti gasi echipamente si accesorii foto-video variate.

Cei 10 ani au insemnat multa pasiune si implicare. Compania a demarat activitatea comerciala cu doi angajati si a ajuns ca in prezent sa numere 92 angajati. Dezvoltarea continua se bazeaza pe comunicare si abordare deschisa, pe bunavointa si intelegere fata de tot ceea ce reprezinta client si solicitarile acestuia.

„F64Studio îşi propune să aprofundeze necesităţile fotografilor, punându-le la dispoziţie orice material, de la un simplu trepied la cele mai performante aparate şi accesorii pentru studio. Datorită personalului specializat, vă putem consilia şi învăţa despre rolul unui filtru de polarizare, dar şi despre o cameră compactă, potrivită pentru distracţie. Nu în ultimul rând, stocurile generoase vă permit să alegeţi dintr-o gamă largă, orice obiect fiind la dispoziţia celor ce vor să probeze înainte de a lua o decizie“, declara Marian Alecsiu, Manager General

Desi in plina criza, F64 a stiut sa investeasca in relatiile cu clientii sai avand o cifra de afaceri in crestere de la an la an. In 2010 am inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 11.35 milioane de euro, cu 22.5% mai mare decat in 2009. Profitul de 600.000 de euro a crescut cu 88% fata de profitul din 2009. Cifra de afaceri F64 a fost in 2008 cu aproape 70% mai mare decat in 2007, pana la o valoare de 9,1 milioane de euro, pe fondul iesirii de pe piata a mai multor magazine cu profil de procesare/printing, precum si a cresterii cererii pentru aparate foto DSLR. F64 a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri cu 22.5% in 2010, fata de 2009, si o crestere a profitului cu 88%.

“Va asteptam pe data de 11 octombrie, incepand cu orele 9:00 in noul magazin foto-video, credem noi cel mai mare din sud-estul Europei. Aparate foto, obiective, trepiede, genti, filtre, lumini de studio si alte accesorii va vor intampina in cei 1300 mp din noul nostru sediu”, mai spune Marian Alecsiu.

De aici: F64 aniverseaza 10 ani pe 10 octombrie, in sediu nou.

Share Button
No tags for this post.

Related posts